Despre noi

De unde dragostea pentru apicultură?

Două amintiri îmi sunt vii în memorie, ambele fiind legate de copilărie. Prima este primul contact cu albinele şi pot spune că nu a fost unul plăcut, privind prin ochii unui copil de câţiva anişori. Eram cu tatăl meu(de asemenea un pasionat de apicultura)la marginea oraşului, într-o mică pădure de salcâm. Mirosul acela pătrunzător mă urmăreşte ori de câte ori îl simt în lunile aprilie sau mai ale fiecărui an, dar în acelaşi timp îmi aduce aminte cu amuzament cum am fost înţepat de prima albină, câte lacrimi am vărsat şi cât de supărat am fost pe albine la prima întâlnire cu ele. Întrebările mele de atunci au fost nenumărate...Iar tatăl meu s-a bucurat nespus de mult că devenisem atât de interesat de albine. În timp, el mi-a oferit informaţii foarte multe, care m-au făcut, treptat, să respect aceste minunate insecte.

A doua experienţă este ancorată undeva în perioada gimnaziului când, în timpul unei vacanţe de vară, am luat prima lecţie de apicultură de la tatăl meu. Crescusem suficient, iar el a vrut să vadă dacă mai aveam teamă după prima experienţă. Ştiu că mi-am învins cu greu teama remanentă şi mi-a fost puţin dificil să mă duc lângă el, atunci când acesta făcea un control la o familie de albine în micuţa lui prisacă. Informaţiile au fost multiple, iar vraja m-a cuprins pe loc. Am văzut pentru prima dată interiorul unei familii de albine, indivizii care compun familia,etc. Ţin minte că după ce mi-a arătat regina şi mi-a vorbit despre importanţa ei, încercam şi eu să i-o arăt pe ramă, dar o confundam mereu cu trântorii.

Cu timpul am deprins şi dorinţa de a umbla singur la albine. Îmi amintesc că în lungile vacanţe de vară, petrecute numai la ţară la bunica mea (unde aveam şi stupina familiei), într-un sat unde cel mai apropiat magazin era cam la doi kilometri, instalam colectoarele şi recoltam singur polen, pentru a-mi potoli copilăreasca nevoie de dulciuri.

Curiozitatea m-a făcut să aflu şi informaţii despre tradiţia creşterii albinelor în familia noastră. Astfel am aflat că străbunicul meu care a fost pădurar a avut şi el câteva familii de albine, pe vremea aceea ţinute în buduroaie. Le înmulţise dintr-un roi găsit “în timpul programului” într-o scorbură de copac, în cantonul pe care îl deservea. Tata a deprins de la bunicul său primele cunoştinţe apicole, apoi a consultat multă literatură de specialitate, fiind şi un cititor consecvent al Revistei Apicole. El a fost cel care a mărit stupina la un număr suficient de mare astfel încât să aducă, la acea vreme, un venit suplimentar familiei.

De unde dragostea mea pentru apicultura, aşadar? Dintr-o pasiune transmisă din tata în fiu, combinată cu plăcerea de a mă bucura de natură şi de tot ce ne oferă ea mai frumos.